Azi nu scriu frumos. Azi ma doare orice. Azi capul imi este invadat de milioane de ganduri stinghere, melancolice si periculoase. Azi doare ce este nou, ce este departe, ce este material. Azi parcanici ceea ce este vechi nu mai este valoros, ci este doar o amintire valoroasa.
Frumosul zilei de azi este plansul.Si cuvintele spuse din ochi. Si zambetele false. poate si dorintele infumegate. In concluzie, imi revine acel sentiment omniprezent si inevitabil: ca nu mai vreau nimic!
Toate par atat de materiale....
nu-mi place de mine...sunt bonlava. Sunt inbolnavita de cuvinte, de tipat, de ura, de ura. Ma dor toate...tare de tot...dar cel mai profund simt durerea din suflet...simt cum ma apasa...cum ma arde...cum se stinge si ma darama. Simt cum linistea din camera ma izbeste, aud in tacere zgomote cumplite, tipetele lui, ura cu care imi vorbeste, revolta lui zgomotoasa. Aud amenintarile si blestemele repetandu-se si urmarindu-ma pas cu pas, gand cu gand...
Ma dor celelalte voci, celelalte intentii, dorintele neimplinite... Mi-e teama de dorintele patimase transfiguraye in rataciri...de timpul departat ce ma asteapta , de timpul lor creat si modelat de interes. Mi-e frica de mine, de complicitatea din mine, de resursele mele, de puterea trupului si a sufletului. Simt cum toate neputintele se reduc la una: acea de a iubi...
Ma dor celelalte voci, celelalte intentii, dorintele neimplinite... Mi-e teama de dorintele patimase transfiguraye in rataciri...de timpul departat ce ma asteapta , de timpul lor creat si modelat de interes. Mi-e frica de mine, de complicitatea din mine, de resursele mele, de puterea trupului si a sufletului. Simt cum toate neputintele se reduc la una: acea de a iubi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu